Ludmila STIHI
Doctor în economie, conferențiar universitar, Departamentul Management și Antreprenoriat
Instructor Bio
Deține experiență de peste 27 de ani în calitate de cadru didactic la Academia de Studii Economice din Moldova. Discipline predate: licență: Managementul riscului în afaceri; masterat: Tehnici de negocieri în afaceri, Scrierea proiectelor și colectarea de fonduri, Leadership and self-development (eng); doctorat: Industria 4.0.
Domeniile de interes ştiinţific: Managementul de mediu, Managementul riscurilor în afaceri, Dezvoltarea organizațională și managementul resurselor umane, Antreprenoriat social, Dezvoltarea afacerilor de familie. Teza de doctor în economie:„Premisele dezvoltării managementului de mediu în Republica Moldova”. Anul susţinerii 2000, conducător ştiinţific: membru corespondent al AȘM, dr. hab. Sergiu Certan. Autoare a peste 60 de
articole științifice publicate în reviste recunoscute la nivel național și internațional în domeniile: Managementul de mediu, Managementul riscurilor în afaceri, Antreprenoriat social, Managementul resurselor umane, Educație antreprenorială, Afaceri de familie.
Dezvoltarea cunoștințelor și competențelor au fost realizate în cadrul multiplelor programe naționale și internaționale în Japonia, Singapore, SUA, Israel, Ungaria, Irlanda de Nord, Polonia, România, Slovacia, Suedia, Cehia, Danemarca etc.
Deține experiență relevantă de peste 15 ani în domeniul instruirii și consultanței prin intermediul dezvoltării și implementării numeroaselor proiecte, atât în sectorul privat, cât și cel non-profit. Implementarea Învățământului Dual la nivelul profesional tehnic de formare în Republica Moldova; Planificarea strategică și dezvoltarea afacerilor pentru localitățile rurale în cadrul proiectelor finanțate de USAID, UNDP, Banca Mondială; Consultanță și mentorat pentru IMM, startup-uri și cu potențial de dezvoltare și export; Dezvoltarea resurselor umane pentru managerii din domeniul turismului; Elaborarea și implementarea sistemelor de evaluare a performanțelor angajaților din cadrul companiilor din Republica Moldova; Elaborarea standardelor ocupaționale utilizând metodologia DACUM; Analiza diagnostică a întreprinderii, elaborarea și implementarea planului
strategic de dezvoltare.
Deține experiență în calitate de Consultat regional pentru Camera de Comerț și Industrie a Moldovei în implementarea Învățământului Profesional Tehnic prin sistem dual, realizat de GIZ în cadrul proiectului „Promovarea IPT pentru o economie verde”.
Membru al Grupului de lucru pentru elaborarea proiectului de modificare şi
completare a actelor legislative/normative privind antreprenoriatul social; Membru al grupului de lucru pe domeniul economic, responsabil de Obiectivul 1 din cadrul SND Moldova 2030; Membru al grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Programului de Industrializare a RM pentru perioada 2018-2020; Membru al grupului de lucru pentru elaborarea Planului de acțiuni privind reintegrarea cetățenilor reîntorși de peste hotare;
Membru al grupului de lucru interministerial pentru Dezvoltarea Durabilă și Economia Verde; Membru al juriului în cadrul Competiției naționale de Business Planuri în IÎPT organizat de CEDA; Membru al juriului Concursul Național de Business Planuri pentru tineri organizat de ANTiM; Coordonator Național „European Charter for Small Business in Western Balcanic Countries and Moldova”.