Într-un mediu de afaceri competitiv, negocierea este o practică uzuală. Oamenii de afaceri participă la negociere pentru a-şi armoniza interesele profesionale. Or, interdependenţa negociatorilor, conlucrarea voluntară a părţilor, soluţionarea divergenţelor, ajungerea la un acord reciproc favorabil reprezintă condiţii-cheie pentru realizarea unui proiect comun. Astfel, cursul de instruire-perfecționare „Tehnici de negociere în afaceri” are scopul de a contribui la formarea/perfecţionarea aptitudinilor interactive de negociere ale beneficiarilor, a capacităților de comunicare eficientă cu diferiți parteneri, a stilurilor de negociere relevante pentru diferite culturi (ţări), a implicaţiilor culturale pe care le are o negociere etc.
Obiectivul general al cursului „Tehnici de comunicare în vânzări” constă în:
- Inițierea cursanților în procesul de comunicare verbală, nonverbală, scrisă în sfera comercială;
- Familiarizarea cu instrumente eficiente de comunicare și tehnici specifice de vânzare;
- Dezvoltarea spiritului de observator și a capacității de bun comunicator necesare în procesul de implicare și de manifestare a interesului față de clienți/parteneri și nevoile lor, față de reprezentantul de vânzări și produsul, serviciul oferit de acesta;
- Familiarizarea cu diverse tehnici de influențare și persuadare în vânzări, ținând cont de profilul psihologic al clientului/ partenerului;
- Inițierea cursanților în diverse tipuri de scrisori comerciale și antrenarea lor în procesul de redactare a corespondenței comerciale.
Competențele dobândite la finalizarea cursului țin de:
- Capacitatea de a negocia prin comunicare, demonstrând cunoştinţe în abordarea etică şi diplomatică a mediului de afaceri şi cel comercial (la nivel naţional şi internaţional);
- Abilitatea de a contracara obiecţiile posibile ale partenerului şi de a argumenta propria poziţie de negociere în vederea soluţionării eficiente şi eficace a dezacordurilor, a conflictelor;
- Capacitatea de a găsi un acord prin intermediul medierii şi arbitrării (ca alternative, prin implicarea terţului) atunci când negocierea faţă în faţă nu este posibilă;
- Abilitatea de a conlucra cu diferite grupuri de interese, pentru a face schimb de valori şi a obţine concesii favorabile părţilor;
- Demonstrarea competenței psihologice, menite să determine fenomenele dificile ale procesului de negociere şi să contribuie la soluţionarea reciproc avantajoasă a problemelor;
- Planificarea, organizarea unui cadru și a unui climat de negociere prin prisma respectării normelor de protocol, a regulilor de etichetă și ceremonial în corespundere cu formatul, stilul de negociere etc.
|